Sa zicem….Sa zicem ca ai un job decent, normal, banal, ca toata lumea. 9 ore de munca minim pe zi, fara pauze, fara bucurii, fara beneficii, fara laude,fara perspective, obositor, deprimant, consumator de suflet, consumator de timp si de libertate. Ai ceva vechime acolo, ai asteptat o marire de salariu pentru ca ai muncit mult si meritai. Nu ti-a dat-o nimeni din oficiu, asa ca ai cerut-o singur. De doua ori. Ti s-a raspuns de ambele dati ca nu meriti, desi muncesti – fara exagerare – cel mai mult dintre toti. Tu esti cel mai vechi si cel mai muncitor, toti au salarii mai mari si muncesc putin. Ti se aduc numai reprosuri si astea se cumuleaza obsesiei tale ca nu mai ai timp liber si ca se scurge viata pe langa tine. Te simti cu 20 de ani mai in varsta si uneori iti vine sa fugi unde oi vedea cu ochii si sa nu te mai opresti. Te intrebi unde o sa ajungi…Ca si cum nu era suficient, intr-o zi vine un coleg nou. Mai mic de ani, mai necizelat, si se crede sef. Incepe sa iti faca zile negre si sa te sape in ochii sefului. De ce? Pentru ca s-a dat la tine si tu l-ai refuzat din motive de etica profesionala si de gusturi. Vazandu-se respins, prostul incepe sa inventeze povesti cum tu stai toata ziua degeaba si cum esti inutila in companie. Povestile ajung la sef. Te trateaza nedrept. Incepi sa plangi seara cand ajungi acasa, epuizata sa demonstrezi ca meriti postul…Totul scapa de sub control si ala nou incepe sa tipe la tine. Apoi intr-o zi se dezlantuie iadul si incepe sa te injure ca la usa cortului. Nici nu mai iti zice pe nume – ci prefera sa iti zica „cacat”. Ii spui sefului si el zice ca e un conflict personal, nu are ce face. Colegii nu te apara. Tu esti inofensiva in ochii prostului. Te trateaza ca pe un gunoi si nu pricepi de ce, pentru ca tot ce ai facut a fost sa vii la program si sa dai tot ce ai mai bun pentru interesul firmei fara sa deranjezi pe nimeni.Tu si cu fostul sef ati pus firma asta pe picioare si acum esti tratata ca un gunoi de oameni care nu au fost acolo de la inceput, care nu stiu…care au venit sa culeaga roadele din urma. Cat ai rezista? Cat ai sta sa ti se vorbeasca cu violenta ca in mahala zi de zi intr-un birou cu pretentii de firma serioasa?

Si sa zicem ca e un alt job. Exista un job unde nu trebuie decat sa socializezi si sa te distrezi. Sa faci nu mare lucru, cu stress minim si cu consum de nervi minimal. Un job care iti da libertate si flexibiliate, si timp liber pentru tine si pentru hobbiurile tale ingropate in rutina altor zile. Un job vesel si lejer, platit de doua ori mai bine decat ce primeai pana acum. Un job care te-ar ajuta si pe tine sa te dezvolti ca om si sa iti cunosti limitele. Sa nu mai stai in tacere in fata unui monitor in fiecare zi si sa nu ai voie sa vorbesti cu oamenii cu care esti in contact pentru ca in timpul programului de lucru se cere seriozitate si liniste. Un job care sa iti dea posibilitatea sa iti indeplinesti visele si sa te simti din nou tanar si liber. Un job la care cand te gandesti, ti se descreteste fruntea. Dar acest job este condamnat de societate si considerat tabu. Un job despre care nu ai putea sa le zici parintilor si care e neinteles si judecat pripit de majoritatea oamenilor.

Ce ai alege?  Nefericirea personala, dar avand avantajul acceptului societatii? Sau fericirea personala, cu pretul condamnarii de catre societate?

Eu am ales orice ar alege un om cu adevarat inteligent. Societatea mi-a distrus visele, mi-a ingropat tineretea, mi-a ucis optimismul si mi-a retezat aripile. De ce as da un ban pe viziunile si credintele ei ucigase??