In ultima luna si 20 de zile mi s-a schimbat viata. Uneori ti se schimba viata marunt, dar intotdeauna conteaza si cea mai mica schimbare pentru ca te aduce mai aproape de planul tau de viata. Insa mie mi s-a schimbat viata, pentru ca m-am schimbat eu. Daca in ultimii doi ani evolutia mea spirituala a fost inceata, in ultimele 2 luni ea a accelerat la un ritm incredibil.

Daca pana acum nu stiam cine sunt si ce caut pe lumea asta, care e scopul existentei mele, acum stiu atat de clar incat  e coplesitor de minunat si de greu in acelasi timp. Am descoperit cine sunt eu sub ascunzisul personalitatii mele care se arata in societate, cine zacea in adancurile mele si pe cine sufocam inconstient.

Nu am fost fericita pana acum pentru ca nu eram eu. Pentru ca ma renegam inconstient si pentru ca credeam ca stiu cate ceva despre adevarata EU. Insa nu, in cateva secunde am inteles ca nu stiam mai nimic, ca traiam in ceata si ca atat de multi dintre noi isi duc vietile asa cum mi-o duceam si eu, nestiind ca lumea si universul sunt altfel, complet altfel decat il percep doar cu ochiul si mintea lor incuiata. Am fost si eu o incuiata, apoi am fost o derutata, apoi o speriata, si acum tind spre pace si echilibru. Nu se compara nimic din viata pe care o duceam inainte cu ceea ce am acum.

Am inteles ca nu aveam nici cea mai mica idee despre ce e iubirea de sine si de oameni, ca iubirea adevarata nu are legatura cu cea pamanteasca pe care o percep multi dintre noi. Am inteles ca trebuie sa o invat si sa cresc prin ea si sa ii invat si pe altii din jur. Am invatat ca suntem ceea ce gandim ca suntem si ca asta poate fi un blestem sau un dar divin. Am priceput ca Dumnezeu iti trimite ingeri mereu si ca trebuie doar sa te bazezi pe ei, ca te ajuta. Am priceput ca nu sunt niciodata singura si ca depresia e sinucidere lenta. Am vazut in sfarsit ca nimic nu merge spre rau pentru mine, totul se indreapta spre mai bine. Si acum cred in mine si in rolul meu orice as face. Pentru ca un pas inainte, chiar si stramb fiind el, tot ma duce inainte, chiar si cu un picior rupt. Am simtit ca sunt asa de jos acum incat nu mai pot cadea. Am iesit din prapastie si sunt cu picioarele adanc infipte in pamantul fiintei mele, si tot ce am inainte e cerul la care trebuie sa ajung. E cale lunga si plina de incercari, dar nimic nu ma va opri, pentru ca am simtit fericirea de a fi in al 10-lea cer si nimic nu se compara cu ea, nimic.

Voi fi un om mai bun, orice mi s-ar intampla. Si orice mi s-ar intampla e bine venit pentru ca mai pune o treapta la scara mea catre soare.

Am crezut ca m-am blocat dar de fapt eram in fata unei usi deschise. Si cand am intrat toate s-au pus la locul lor in mine si in viata mea. Cu Dumnezeu inainte e deviza mea de acum inainte.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a trimis pe Catalin, pentru ca fara el acum eram inapoi in prapastie si privirea mea era in jos in loc sa priveasca spre stele. Ii multumesc lui Cata pentru tot ce imi daruieste si pentru lumina lui. Eu renuntasem, dar el m-a incurajat sa lupt si sa depasesc punctul critic din viata mea. A fost cea mai mare incercare si cea mai mare decizie pe care a trebuit sa o iau, m-am zbatut in agonie intre renuntare si a merge inainte, si singura as fi ales renuntarea.

Acum continui ce am inceput. Acum sunt cu o treapta mai aproape de cerul meu. Acum stiu cine sunt si ce am de facut. Imi vine si sa plang de bucurie. Viata e atat de frumoasa, Lumea e atat de vie, Universul e atat de plin de cunoastere, Dumnezeu e atat de plin de iubire…iar eu am redevenit ce trebuia sa fiu mereu.